NECESITÁ vb. I. tr. A cere, a impune, a reclama ceva ca absolut necesar. [P.i. 3 -tă. / < fr. nécessiter, it. necessitare]. substantiv femininnecesita
NECESITÁ vb. I. tr. A cere, a impune, a reclama ceva ca absolut necesar. [P.i. 3 -tă. / < fr. nécessiter, it. necessitare]. verb tranzitivnecesita
NECESITÁ vb. tr. a impune, a reclama ca absolut necesar. (< fr. nécessiter) verb tranzitivnecesita
necesitá (a ~) vb., ind. prez. 3 necésită verb tranzitivnecesita
necesità v. a face necesar. verb tranzitivnecesità
NECESITÁ, pers. 3 necesită, vb. I. Tranz. A cere (în mod imperios), a reclama (ceva necesar), a pretinde, a impune. Problema necesită o analiză specială. – Din fr. nécessiter. verb tranzitivnecesita
* necesitéz v. tr. (mlat. necéssito, -áre). Fac necesar, cer, exig: bogăția necesitează multe grijĭ. verb tranzitivnecesitez
necesitare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | necesitare | necesitarea |
plural | necesitări | necesitările | |
genitiv-dativ | singular | necesitări | necesitării |
plural | necesitări | necesitărilor |