NECESITÁ vb. I. tr. A cere, a impune, a reclama ceva ca absolut necesar. [P.i. 3 -tă. / < fr. nécessiter, it. necessitare]. verb tranzitivnecesita
NECESITÁ vb. tr. a impune, a reclama ca absolut necesar. (< fr. nécessiter) verb tranzitivnecesita
necesitá (a ~) vb., ind. prez. 3 necésită verb tranzitivnecesita
necesità v. a face necesar. verb tranzitivnecesità
NECESITÁ, pers. 3 necesită, vb. I. Tranz. A cere (în mod imperios), a reclama (ceva necesar), a pretinde, a impune. Problema necesită o analiză specială. – Din fr. nécessiter. verb tranzitivnecesita
* necesitéz v. tr. (mlat. necéssito, -áre). Fac necesar, cer, exig: bogăția necesitează multe grijĭ. verb tranzitivnecesitez
necesita verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)necesita | necesitare | necesitat | necesitând | singular | plural | ||
necesitând | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | necesită | (să)— | necesita | necesită | necesitase | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | necesită | (să)necesite | necesitau | necesitară | necesitaseră |