nebuníe f. (d. nebun). Starea omuluĭ nebun. Faptă ca un nebun, extravaganță. Credință foarte greșită: e o nebunie să crezĭ asemenea lucrurĭ. Pl. Zburdălnicii copilăreștĭ: aceștĭ copiĭ fac numaĭ nebuniĭ. A ĭubi, a-țĭ plăcea la nebunie, a ĭubi, a-țĭ plăcea grozav. substantiv femininnebunie
nebuníe s. f., art. nebunía, g.-d. art. nebuníei; pl. nebuníi, art. nebuníile substantiv femininnebunie
nebunie f. 1. turburarea minții cauzată printr’o vătămare a creierului: acces de nebunie; 2. faptă nebună, extravaganță; 3. purtare ușuratecă. substantiv femininnebunie
NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. ♦ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. ♦ Neastâmpăr, zburdălnicie. 3. Faptă, vorbă etc. nesocotită, extravagantă, prostie; faptă de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbâtie, ghidușie, ștrengărie, năzdrăvănie, poznă. – Nebun + suf. -ie. substantiv femininnebunie
la nebunie expr. foarte mult, enorm. substantiv femininlanebunie
nebunie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | nebunie | nebunia |
plural | nebunii | nebuniile | |
genitiv-dativ | singular | nebunii | nebuniei |
plural | nebunii | nebuniilor |