neam definitie

ia, neamule! expr. v. ia cu pâine, neamule!. substantiv neutruia

neám (neámuri), s. n. – 1. Popor, națiune. – 2. Rasă, castă, gen, clasă. – 3. Generație. – 4. Rudă, rudenie. – 5. (Mold.) Reuniune de boieri fără sarcini publice, boierie. – 6. Clasă, tip, categorie. Mag. nem (Cihac, II, 518; Tiktin), fără îndoială în relație cu sl. nĕmŭ „barbar”, cf. neamț; e posibil ca rom. să provină direct din sl. – Der. nemeș (var. neameș, ne(a)miș), s. m. (Trans., nobil, aristocrat), din mag. nemes; nemeșesc, adj. (aristocratic, nobiliar); nemeșie, s. f. (noblețe); nemeșug, s. n. (înv., noblețe), din mag. nemesség; nemeț, s. n. (generație, genealogie; familie, casă); nemenie, s. f. (rasă, castă, soi); nemotenie, s. f. (rudă); înemuri, vb. refl. (Mold., a se înrudi); nemureală (var. nemurenie), s. f. (Mold., înrudire). – Neam, adv. (deloc), pe care dicționarele obișnuite să-l confunde cu cuvîntul anterior, pare legat de mag. nem „nu” (Graur, GS, VI, 35; Gáldi, Dict., 95). substantiv neutruneam

neam (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. nem. V. nemeș). Rasă, popor, familie de popoare: neamu românesc, latin, aric. Gen, specie: neamu omenesc, al cîneluĭ, al braduluĭ. Generațiune, familie: om de neam prost. De neam, nobil: om de neam. Rudă, rudenie, persoană înrudită: un neam al meŭ, niște neamurĭ ale mele. Pl. Boierĭ de neam care ajunsese simpli agricultorĭ și formaŭ o clasă de contribuabilĭ aleșĭde Constantin Mavrocordatu dintre mazilĭ (V. mazil). Neam de neam, nimenĭ din neam: neam de neamu luĭ n’a maĭ văzut asta. Neam de (Pop.), nimica, de loc: Este ceva de mîncare ? Nicĭ neam de mîncare ! Aĭ bani ? Neam ! (Tot așa, it. niente, nimic, din ne gente, nicĭ gente, nicĭ neam). substantiv neutruneam

neam¹ (reg., fam.) adv. substantiv neutruneam

neam² s. n., pl. neámuri substantiv neutruneam

NEÁM, neamuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. ◊ Loc. adj. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de naționalitate. ◊ Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Uniune de ginți și de triburi din Comuna primitivă; p. ext. seminție; trib; populație. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ◊ Expr. De neam (bun, mare etc.) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade. Neam prost = om bădăran, mitocan. A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a șasea, a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă deloc cu cineva. 3. (Înv. și pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. 4 Expr. Neam de neamul meu (sau tău etc.) sau neam de neam = a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație; b)(în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (Înv. și reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. 4. (La pl.; în Evul Mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; denumire a urmașilor boierilor mari sau veliți, care ocupau dregătoriile importante. 5. Categorie de oameni care au aceeași profesie sau anumite însușiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ♦ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. II. Adv. (Reg. și fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din magh. nem. substantiv neutruneam

neám, -uri, s.n. – 1. Popor, națiune. 2. Rudă, rudenie, familie. „Neamul, familia mare, patriarhală și virilocală” este instituția de bază a societății tradiționale maramureșene (M. Pop): „Hai la popă să videm / Care din ce neam suntem; / Di la popă la-mparatu, / Că nouă ni-i neam tot satu” (Bilțiu 1990: 115); „Tătă lumea-i dintr-un neam, / Numa eu pe nimeni n-am” (Ștețco 1990: 199). ♦ „Neamul era format din două jumătăți: cei vii și cei morți, strămoșii, după cum lumea se împarte în două: lumea albă și lumea de dincolo (M. Pop 1980: 10). – Din magh. nem „gen, specie, sămânță, soi, viță” (propus de Cihac și Tiktin, preluat de DEX); „E posibil ca rom. să provină direct din sl. němǔ „barbar” (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (nyám) (Bakos 1982: „Román eredetu„). substantiv neutruneam

neam n. 1. gen, specie: neamul omenesc; 2. rassă, popor: neamul indo-european; 3. națiune: neamul românesc; 4. generațiune, familie: un om de neam prost; 5. soiu: alege alt neam de pește PANN; 6. origină nobilă: om de neam; 7. Mold. rudenie: înconjurat de neamuri, feciori, nepoți și gineri AL.; 8. pl. neamuri, boierii de neam, deveniți în urmă simpli agricultori și constituind o clasă de contribuabili aleși de Const. Mavrocordat dintre mazili; 9. aristocrație: m´aș însura să intru în neamuri AL. [Ung. NÉM]. ║ adv. 1. nimeni: neam de neamu meu n’a mai văzut; 2. nimic: nu zise neam. substantiv neutruneam

neamule! interj. cuvânt de adresare folosit de infractori între ei. substantiv neutruneamule

ia cu pâine, neamule! expr. (înv.) este folosită de negustorii ambulanți și precupețe care reclamă pentru desfacerea produselor comercializate. substantiv neutruiacupâine

neam de târlă expr. peior. (om) bădăran, mitocan, prost crescut. substantiv neutruneamdetârlă