nat definitie

nat s. m. – 1. Individ, persoană. – 2. Rudă, rudenie. – Mr. nat „copil”. Lat. nātus „născut” (Pușcariu 1158; Candrea-Dens., 1208; REW 5851), cf. lat. nati „progenituri, urmași”, în opoziție cu părinți, și prov. nat și nada „fată”. Cf. naște. În Trans., Banat și izolat în Olt. – Der. nată, s. f. (lume). Der. neol. natal, adj., din fr. natal; natalitate, s. f., din fr. natalité; prenatal, adj. substantiv masculin nat

nat m. (lat. nâtus, născut. V. nasc). Trans. Ban. Meh. Serbia. Om. individ. Tot natu, orĭ-cine, toțĭ, toată lumea. substantiv masculin nat

nat (pop.) s. m. substantiv masculin nat

nat m. fecior (în graiul bănățean): fecior de craiu și nat de rând COȘBUC. [Lat. NATUS]. substantiv masculin nat

NAT s. m. (Pop.) Om, ins, individ. ◊ Tot natul = fiecare, oricare; toată lumea. – Lat. natus. substantiv masculin nat

nat, s.m. – 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie. 3. Mulțime. În societatea feudală românească, „la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului; urma stratul cetei de feciori, stratul cetei de oameni vrednici, respectiv stratul cetei de bătrâni, din care erau aleși căpăteniile satului” (Vulcănescu 1985: 214). – Lat. natus „născut„, cf. lat. nati „progenitură, urmași”; Termenul se întrebuința în lat. pop. cu funcția substantivală pentru „copii de ambe sexe” în raport cu părinții. Sensul etimonului l-a păstrat mai bine dialectul aromân și romanitatea apuseană. În dial. daco-român este atestat, rar, și sensul de „copil” sau „născut, fiu„. Sensul de „persoană, ființă, individ” s-a păstrat în expr. tot natul = toată lumea, fiecare, cu toții (Scurtu 1966: 65-66). substantiv masculin nat