NARÓDNIC, -Ă adj. Referitor la narodnicism, propriu narodnicismului; narodnicist. // s.m. și f. Adept al narodnicismului. [< rus. narodnik < narod – popor]. adjectivnarodnic
NARÓDNIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al narodnicismului; narodnicist. (< rus. narodnik) adjectivnarodnic
naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice adjectivnarodnic
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik. adjectivnarodnic
narodnic adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | narodnic | narodnicul | narodnică | narodnica |
plural | narodnici | narodnicii | narodnice | narodnicele | |
genitiv-dativ | singular | narodnic | narodnicului | narodnice | narodnicei |
plural | narodnici | narodnicilor | narodnice | narodnicelor |