NAPOIÁ vb. I v. înapoia2. verb tranzitiv napoia
| napoia verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) napoia | napoiere | napoiat | napoind | singular | plural | ||
| napoind | napoiați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | napoiez | (să) napoiez | napoiam | napoiai | napoiasem | |
| a II-a (tu) | napoiezi | (să) napoiezi | napoiai | napoiași | napoiaseși | ||
| a III-a (el, ea) | napoiază | (să) napoiai | napoia | napoie | napoiase | ||
| plural | I (noi) | napoiem | (să) napoiem | napoiam | napoiarăm | napoiaserăm | |
| a II-a (voi) | napoiați | (să) napoiați | napoiați | napoiarăți | napoiaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | napoiază | (să) napoieze | napoiau | napoiară | napoiaseră | ||