naceálnic (naceálnici), s. m. – Conducător, comandant. – Var. nacelnic. Sl. mačĕlĭnikŭ (Cihac, II, 200; Tiktin). Sec. XVIII, înv. substantiv masculinnacealnic
naceálnic și -élnic (ea dift.) m. (rus. načálĭnik, șef, comandant, vsl. načenlinikŭ, d. čelo, frunte, čelinikŭ, fruntaș, șef. Celnic înseamnă în Macedonia „fruntaș, bogat”). Vechĭ. Șef de serviciŭ în administrațiune. substantiv masculinnacealnic
naceálnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. naceálnici substantiv masculinnacealnic
NACEÁLNIC, nacealnici, s. m. (Înv.) Șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik. substantiv masculinnacealnic
nacealnic substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | nacealnic | nacealnicul |
plural | nacealnici | nacealnicii | |
genitiv-dativ | singular | nacealnic | nacealnicului |
plural | nacealnici | nacealnicilor |