nabab definitie

NABÁB s.m. 1. (Ist.) Titlu dat odinioară în India guvernatorilor de provincii, căpeteniilor militare; prinț mahomedan din Orient. 2. Mare bogătaș. [< fr. nabab, cf. hind., ar. nawwâb]. substantiv masculinnabab

NABÁB s. m. 1. titlu dat în trecut în India guvernatorilor de provincii și căpeteniilor militare. 2. om foarte bogat. (< fr. nabab) substantiv masculinnabab

* nabáb m. (fr. sp. nabab, cuv. indian popularizat de A. Daudet în Le nabab [1877], d. arab. navvâb, pl. d. naĭib, substitut, locotenent. V. nalp). Titlu dat în India marilor ofițerĭ din dinastia Tamerlan și guvernatorilor de provinciĭ. Azĭ. Prinț indian musulman. Fam. Om bogat (Porecla luĭ Gheorghe Cantacuzino, fotu șef al Conservatorilor în România). substantiv masculinnabab

nabáb s. m., pl. nabábi substantiv masculinnabab

nabab m. 1. titlul principilor indieni; 2. om foarte bogat. substantiv masculinnabab

NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab. substantiv masculinnabab