na definitie

na interj. – 1. Ia, ține (constituie o invitație reală sau ironică cînd se dă ceva). – 2. Bine, asta mai lipsea (arată surpriza). – Mr. na. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) na (Cihac, II, 207; Tiktin), cf. ngr. νά, alb. na. De origine obscură, după Philippide, II, 725. invariabilna

na interj. (ngr. ná, ca să, na, de unde și sîrb. bg. rus. pol. na). Iacăte, uĭte, vezĭ, poftim, promete: Na ! Na-l ! Na-o ! Na-țĭ ! Na-vă ! Na-țĭ-o ! Na-v’il ! Na-v’o ! Na mîncare ! Na bătaĭe ! Na, că vine și el ! Na: făcu-ĭ prostia ! Arată supriza și necazu: Na ! Da ce ? Vreĭ să plătesc eŭ ? Na-țĭ-o bună ! iacătă o surpriză neplăcută! Na-țĭ-o frîntă, că țĭ-am dres-o, se zice ironic cînd cine-va îțĭ restitue stricat un lucru pe care i l-aĭ dat ca să-l dreagă, și tot pretinde că ți l-a dres. V. na-na-na. invariabilna

na interj. invariabilna

na ! int. 1. iată: na ! că s’a stins luleaua AL.; 2. primește: na zece lei; 3. fam. bătaie: na și iar na ! [Onomatopee]. ║ n. decât doi ți-oiu da mai bine un na PANN. invariabilna

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbală) Poftim! ia! ține! ◊ Expr. Na-ți-o (bună) sau na-ți-o frântă (că fi-am dres-o), se spune pentru a arăta contrariețate, surpriză, decepție sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamație care însoțește gestul unei lovituri; p. ext. (în limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bătaie. 2. (Exprimă nerăbdare, nemulțumire, surprindere față de un lucru neplăcut) Iată! uite! ei! 3. Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri și cântece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na. invariabilna

na-ți interj. + pr. invariabilnați

*na-vă interj. + pr. invariabilnavă

na-na-na interj. care arară mersu grăbit (d. na): caliciĭ veneaŭ na-na-na la pomană, pungașu o luase na-na-n-a (fugea) de frica polițiiĭ V. săĭtoc. invariabilnanana

na-ha hăiț! / șah! expr. (țig.) nu vorbi / nu spune / nu recunoaște nimic! invariabilnahahăiț