năboi definitie
năbóĭ n., pl. oaĭe (rus. nabóĭ, ceĭa ce izbește, pol. naboj, încărcătură, cartuș. V. războĭ). Ruperea ghețeĭ, revărsarea apelor, inundare. V. undă, zăpor. substantiv neutru năboĭ
năbói1 (înv., reg.) s. n., pl. năbóiuri substantiv neutru năboi
năboí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiésc, imperf. 3 sg. năboiá; conj. prez. 3 să năboiáscă substantiv neutru năboi
NĂBÓI1, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. sb. n a b o j. substantiv neutru năboi
năboiu n. massă de ghiață. [Ceh NÁBOĬ, înfundătură, sarcină]. substantiv neutru năboiu
năboì v. Mold. a inunda: năboise apa în toate părțile CR. verb tranzitiv năboì
năboí (năboiésc, năboít), vb. – 1. A inunda. – 2. A invada, a izbucni. Bg. napojavam „a inunda”. Der. din rus. naboj ‹ sl. biti „a ciocni” (Cihac, II, 207; Tiktin; Candrea; Scriban) e mai puțin probabilă. – Der. năboi, s. n. (inundație; invazie). verb tranzitiv năboi
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.; adesea fig.) A se revărsa, a inunda, a potopi; a năvăli. ◊ Tranz. Sudoarea rece îi năboise fruntea (MIRONESCU). – Din năboi1. verb tranzitiv năboi
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) 1. (Despre ape; la pers. 3) A se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (Despre ființe) A năvăli, a se năpusti. – Din năboi1. verb tranzitiv năboi
năboĭésc și -uĭésc v. intr. (d. năboĭ). Năvălesc, năpădesc, inund, mă revars: apele năboĭseră (CL. 1922, 6, 613), năboĭrea apelor (Sov. 194). – În Munt. și -buĭesc. Vechĭ; i refl. „mă răped”. V. buĭecesc. verb tranzitiv năboĭesc
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului năboi
| năboi | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | năboi | năboind |
| plural | năboiește | năboiești | |
| genitiv-dativ | singular | năboire | năboiesc |
| plural | năboit | năboiește | |
| năboi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) năboi | năboire | năboit | năboind | singular | plural | ||
| năboind | năboiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | năboiesc | (să) năboiesc | năboiam | năboii | năboisem | |
| a II-a (tu) | năboiești | (să) năboiești | năboiai | năboiși | năboiseși | ||
| a III-a (el, ea) | năboiește | (să) năboiai | năboia | năboi | năboise | ||
| plural | I (noi) | năboim | (să) năboim | năboiam | năboirăm | năboiserăm | |
| a II-a (voi) | năboiți | (să) năboiți | năboiați | năboirăți | năboiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | năboiesc | (să) năboiască | năboiau | năboiră | năboiseră | ||