mărunțíș n., pl. urĭ (d. mărunt). Lucru mic, fleac (propriŭ și fig.): a da mărunțișurĭ la spălat, a te ocupa de mărunțișurĭ. Pl. Marchidănie, marfă compusă din micĭ obĭecte de toaletă (ață, ace, spelcĭ, panglicĭ, nasturĭ ș. a.). Cu mărunțișu, în detaliŭ: a vinde cu mărunțișu. – În est și -țuș. substantiv neutrumărunțiș
MĂRUNȚÚȘ, mărunțușuri, s. n. (Înv. și pop.) Mărunțiș. – Mărunt + suf. -uș. substantiv neutrumărunțuș
mărunțuș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mărunțuș | mărunțușul |
plural | mărunțușuri | mărunțușurile | |
genitiv-dativ | singular | mărunțuș | mărunțușului |
plural | mărunțușuri | mărunțușurilor |