mărginire definitie

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri substantiv femininmărginire

MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini. substantiv femininmărginire

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă verb tranzitivmărgini

mărginì v. 1. a pune margine, a despărți; 2. fig. a se opri, a se înfrâna: mărginește-te! verb tranzitivmărginì

MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine. verb tranzitivmărgini

mărginésc v. tr. (d. margine). Pun margine, limitez: a mărgini operațiunile. Opresc, pun la locu luĭ, pun cu botu pe labe: l-am mărginit pe acel obraznic. V. refl. Mă limitez, mă mulțămesc [!] cu cît am, mă astîmpăr: mărginește-te, cheltuitorule! verb tranzitivmărginesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimărginire

mărginire		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	mărginire	mărginirea
nominativ-acuzativ	plural	mărginiri	mărginirile
genitiv-dativ	singular	mărginiri	mărginirii
genitiv-dativ	plural	mărginiri	mărginirilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z