măréț, -eáță adj., pl. f. ețe (d. mare și suf. eț). Strălucit, magnific, impunător: armată măreață. Strălucit, glorios: mărețele războaĭe ale luĭ Ștefan cel Mare. Rar. Mîndru, trufaș: om măreț. Adv. În mod măreț: armata se desfășura măreț. adjectivmăreț
măreț a. 1. care are ceva mare în sine: oraș măreț; 2. fig. foarte frumos: priveliște măreață; 3. care se crede mare. adjectivmăreț
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări1 + suf. -eț. adjectivmăreț
măreț | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | măreț | mărețul | măreață | măreața |
plural | măreți | măreții | mărețe | mărețele | |
genitiv-dativ | singular | măreț | mărețului | mărețe | măreței |
plural | măreți | măreților | mărețe | mărețelor |