măraz definitie

măráz (mărázuri), s. n. – 1. (Înv.) Invidie, silă. – 2. (Pl.) Fleacuri, fandoseli, mutre. – Var. maraz. Mr. măraze, megl. măraz. Tc. maraz (Miklosich, Türk. Elem., II, 123; Șeineanu, II, 249; Berneker, II, 19; Lokotsch 1404), cf. ngr. μαράζί, alb., sb., bg. maraz. substantiv neutrumăraz

maráz n., pl. urĭ (turc. maraz, d. ar. maraz, boală, care vine d. gr. marasmós, marazm; d. turc. vine ngr. marázis, alb. marás, sîrb. maraz). Vechĭ (măraz). Pornire, necaz, cĭudă. Azĭ. Mold. Iron. A face marazurĭ, a face mofturĭ, a te strîmba (ca să placĭ orĭ fiind-că nu-țĭ place ție): parcă eraŭ niște maĭmuțe care fac marazurĭ la circ (Neam. Rom. Pop. 6, 190), de atuncĭ (de la bătaĭe) nu-mĭ maĭ face marazurĭ (ĭapa) și trece pin [!] apă ca pe uscat (Panfile, Văzduhul, 1916, 15). V. marafet. substantiv neutrumaraz

măráz, V. maraz. substantiv neutrumăraz

măráz (reg.) s. n., pl. mărázuri substantiv neutrumăraz

maraz n. pl. Mold. mofturi, nazuri: mâța face marazuri CR. [Turc. MARAZ, boală]. substantiv neutrumaraz

MARÁZ s. n. v. măraz. substantiv neutrumaraz

MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz. substantiv neutrumăraz

maráz n., pl. urĭ (turc. maraz, d. ar. maraz, boală, care vine d. gr. marasmós, marazm; d. turc. vine ngr. marázis, alb. marás, sîrb. maraz). Vechĭ (măraz). Pornire, necaz, cĭudă. Azĭ. Mold. Iron. A face marazurĭ, a face mofturĭ, a te strîmba (ca să placĭ orĭ fiind-că nu-țĭ place ție): parcă eraŭ niște maĭmuțe care fac marazurĭ la circ (Neam. Rom. Pop. 6, 190), de atuncĭ (de la bătaĭe) nu-mĭ maĭ face marazurĭ (ĭapa) și trece pin [!] apă ca pe uscat (Panfile, Văzduhul, 1916, 15). V. marafet. substantiv neutrumaraz

MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz. substantiv neutrumăraz