măgădán și -dắŭ m. (cp. cu magaoaĭe, mogîldeață, mogîldan și ung. magas, înalt. P. sufix, cp. cu bădăra). Sud. Goblezan, hojmalăŭ, lungan, vlăjgan, băĭetan înalt: uĭte măgădanu! (Sov. 186). – În Mold. nord macadăŭ (Șez. 36, 11). substantiv masculinmăgădan
măgădău m. ștrengar mare. [Fuziune din măgar și (derbe)deu]. substantiv masculinmăgădău
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan. substantiv masculinmăgădău
măgădău | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | măgădău | măgădăul |
plural | măgădăi | măgădăii | |
genitiv-dativ | singular | măgădău | măgădăului |
plural | măgădăi | măgădăilor |