mântuire definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemântuire
- Vezi aici mai multe rimemântuire
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumâ
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumân
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuire
mîntuíre f. Acțiunea de a mîntui. Mîntuirea păcatelor, ĭertarea (expierea) păcatelor. substantiv femininmîntuire
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri substantiv femininmântuire
mântuire f. 1. scăpare; 2. răscumpărarea păcatelor; Armata mântuirii, sectă protestantă fondată în 1865, reformată în 1878 de pastorul Booth, spre a reînsufleți interesul pentru destinele religioase ale omului; 3. isprăvire. substantiv femininmântuire
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. substantiv femininmântuire
mî́ntuĭ și -ĭésc, -í v. tr. (ung. menteni, a salva, a feri [d. ment, liber], de unde și rut. mentuváti, sîrb. mentovati. Cp. cu cortorosesc, a libera, a priva). Est. Salvez, scap: mîntuĭește-mă Doamne! Termin, sfîrșesc, isprăvesc: a mîntui o treabă. A mîntui în bătaĭe, a prăpădi, a omorî în bătaĭe. V. refl. Mă cortorosesc: nu știam cum să mă mîntuĭ de el. Vechĭ. Mă justific, mă scuz: Leșiĭ se mîntuĭaŭ de către Vasilie Vodă și ziceaŭ că nu sînt Leșĭ, ce sînt Moldovenĭ aceĭ ce pradă (Nec. Let. 2, 185). verb tranzitivmîntuĭ
mîntuí (mîntuiésc, mîntuít), vb. – 1. A salva. – 2. A răscumpăra, a elibera. – 3. A termina, a sfîrși. – 4. (Refl.) A se salva, a se lecui. – 5. (Refl.) A se elibera, a se izbăvi. – 6. (Refl.) A se termina, a se sfîrși. Mag. menteni, din ment „liber” (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Gáldi, Dict., 94), poate prin intermediul sl., cf. sb., cr., slov. mentovani. Der. mîntuială, s. f. (bun sfîrșit, izbăvire; adv., fără grijă, dat rasol); mîntuință, s. f. (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adj. (salvator). verb tranzitivmîntui
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. verb tranzitivmântui
mântuí1 (a ~) (a termina) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mấntuie verb tranzitivmântui
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie verb tranzitivmântui
mântuì v. 1. a scăpa din vr’o primejdie: a mântui țara de dușmani; 2. a se scăpa de ceva neplăcut: voiu să mă mântuiu cu totul de dânșii OD. 3. a dărui mântuirea eternă: mântuiește, Doamne, norodul tău! 4. Mold. a isprăvi, a se termina: a mântuit lucrul. [Ung. MENTENI]. verb tranzitivmântuì
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimântuire
| mântuire | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | mântuire | mântuirea |
| plural | mântuiri | mântuirile | |
| genitiv-dativ | singular | mântuiri | mântuirii |
| plural | mântuiri | mântuirilor | |