mâni definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemâni
- Vezi aici mai multe rimemâni
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumâ
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumân
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuni
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuâni
-MÁN2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „om”, „bărbat”. [Pron. -men, var. -men. / < engl. man, germ. Mann]. substantiv masculinman
MAN3-, MANI3-, MANU-, -MÁN4, elem. „Mână”. (din fr. man/i/-, manu-, -mane, cf. lat. manus) substantiv masculinman
-MÁN1 Element secund de compunere savantă cu semnificația „amator”, „pasionat”. [< gr. -manes, mania – furie, nebunie]. substantiv masculinman
MANI s.m.pl. (La romani) Sufletele celor morți, considerate ca divinități. [< lat. manes]. substantiv masculinmani
Mani = Manes. substantiv masculinmani
mani1 s. m. pl., art. mánii substantiv masculinmani
máni2/máni-máni (reg.) interj. substantiv masculinmani
MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium. substantiv masculinmani
máni-máni v. máni substantiv masculinmanimani
STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man]. substantiv masculinstuntman
STUNT MAN [Pron.: stant men] s. m. (cinem.) acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc., care dublează actorii sau apare în figurația filmelor de aventuri. (< engl. stunt man) substantiv masculinstuntman
NO MAN'S LAND s.n. Fâșie de pământ aflată între liniile cele mai înaintate ale beligeranților; porțiune-tampon între frontiere; țara nimănui. [< engl. no man's land]. substantiv masculinnomansland
*self-made-man (angl.) [pron. selfméĭdmen] s. m., pl. self-made-men substantiv masculinselfmademan
SELF-MADE MAN loc.s. (Anglicism) Om ajuns prin propriile-i forțe, instruit de sine însuși, care nu datorează nimic originii, favorurilor altuia sau norocului. [Pron. self méid men. / < engl. self-made man]. substantiv masculinselfmademan
SELF-MADE MAN [Pron.: self meid men] s.m. om ajuns prin propriile-i forțe, autodidact, care nu datorează nimic originii, favorurilor sau norocului. (< engl. self-made man) substantiv masculinselfmademan
mî́nĭ, V. mîne. temporarmînĭ
mî́ne (est) și mî́ĭne (vest) adv. (lat. mane, dimineața, la începutu zileĭ; it. mane. Cu înț. rom. se zice it. dimani și domani, pv. dama[n], fr. demain, cat. dema [lat. *demane], sp. mañana, pg. amanhâ. V. mînec și dimineață). În ziŭa următoare celeĭ de azĭ: mă voĭ duce mîne, că azĭ n´am timp. Mîne dimineață (mîne la amează [!], mîne seară, mîne noapte), mîne în timpu diminețiĭ (ameziĭ, seriĭ, nopțiĭ). Ca mîne, curînd, nu peste mult timp: ca mîne vom muri. – Se zice și mînĭ, maĭ ales în mînĭ dimineață, mînĭ poĭmînĭ. Mare lucru să nu ploaĭe la vre-o mînĭ (adică: mîne, poĭmîne. VR. 1909, 12, 422). temporarmîne
1) mîn, a -á v. tr. (lat. mĭnare, a mîna, a conduce [minare plaustrum, a duce caru]; it. menare, pv. cat. vsp. menar, fr. mener. V. îndemn). Fac animalele să meargă, maĭ ales vorbind de cele înhămate: a mîna caiĭ, boiĭ. Fig. Îndemn: furia îĭ mînă. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna caiĭ foarte răpede [!] ca cum aĭ fi în pustia Bărăganuluĭ, unde nu țĭ-e frică că veĭ călca lumea. verb tranzitivmîn
mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112). verb tranzitivmîna
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd verb tranzitivmâna
mânà v. 1. a face să meargă înainte, vorbind mai ales de animale: mână boii la apă, mână calul iute; 2. fig. a îmboldi: ce-i mâna pe ei în luptă ? EM. [Lat. MINARI]. verb tranzitivmânà
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. verb tranzitivmâna
sărút mấna (formulă de salut/de mulțumire) vb.+ s. f. verb tranzitivsărutmâna
mână măgaru’! expr. pleacă de-aici!, ia-o din loc! verb tranzitivmânămăgaru