mâncărícă (fam.) s. f., g.-d. art. mâncărícii; pl. mâncăréle, art. mâncărélele substantiv femininmâncărică
mâncăríci (fam.) s. n. substantiv neutrumâncărici
MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici. substantiv neutrumâncărici
a avea viermi / mâncărici în cur expr. (vulg.) a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul substantiv neutruaaveaviermi
a avea limbrici / mâncărici expr. a nu avea astâmpăr, a nu-și găsi locul substantiv neutruaavealimbrici
a avea mâncărici la limbă expr. a fi foarte vorbăreț; a fi indiscret substantiv neutruaaveamâncăricilalimbă
mâncărici | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mâncărici | mâncăriciul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | mâncărici | mâncăriciului |
plural | — | — |