mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri substantiv femininmâglisire
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. substantiv femininmâglisire
măglisì v. a amăgi prin lingușiri: eu nu te voiu măglisi cu făgăduieli ISP. [Origină necunoscută]. verb tranzitivmăglisì
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă verb tranzitivmâglisi
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. verb tranzitivmâglisi
măglisésc v. tr. (cp. cu pol. machlowac, a amăgi, deși pare ngr.). Vest. Moxa. Amăgesc, înșel. – Azĭ (mîgl-): l-a mîglisit și l-a șutulit și l-a dus la tribunal de ĭ-a făcut o hîrtie (Br.-Voin. VR. 1907, 8, 220). La Stam. 331 mînglășitură, amăgitură. verb tranzitivmăglisesc
măglisésc v. tr. (cp. cu pol. machlowac, a amăgi, deși pare ngr.). Vest. Moxa. Amăgesc, înșel. – Azĭ (mîgl-): l-a mîglisit și l-a șutulit și l-a dus la tribunal de ĭ-a făcut o hîrtie (Br.-Voin. VR. 1907, 8, 220). La Stam. 331 mînglășitură, amăgitură. verb tranzitivmăglisesc
mîglisésc, mînglășitúră, V. măglisesc. verb tranzitivmîglisesc
mâglisire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mâglisire | mâglisirea |
plural | mâglisiri | mâglisirile | |
genitiv-dativ | singular | mâglisiri | mâglisirii |
plural | mâglisiri | mâglisirilor |