Alege sensul dorit: muta -temporar muta -verb tranzitiv

muta definitie

credit rapid online ifn

mut, muți, s.m. – Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel 1979: 167). – Lat. mutus. adjectivmut

1) mut, -ă adj. (lat. mutus, mut; it. muto, sard. mudu, pv. vfr. mut, cat. mud, sp. pg. mudo). Care nu poate vorbi: om mut. Care nu vrea să vorbească orĭ nu poate de emoțiune: a rămînea mut de frică. Care nu se manifestă pin [!] strigăte saŭ cuvinte: marile durerĭ îs mute. Fig. Prost: (de multe orĭ ca epitet bărbatuluĭ saŭ nevesteĭ): mutu cela? Indiferent: a rămînea mut față de durerea cuĭva. Gram. Care nu se pronunță, deși se scrie: literă mută (ca l din omul, cum se scrie greșit și astăzĭ îld. omu). Subst. Om mut: un mut, o mută. Gram. S. f. Literă mută. V. surdo-mut. adjectivmut

credit rapid online ifn

mut (mútă), adj. – Silențios, tăcut, care nu vorbește. – Mr., megl., istr. mut. Lat. mūtus (Pușcariu 1144; Candrea-Dens., 1189; REW 5798), cf. v. it. muto, friul., prov., cat. mut, v. fr. mu, sp., port. mudo.Der. mutul, s. m. art. (Arg., lacăt); mutălău, s. m. (prost, nătîng); mutulică, s. m. (prost); muți, vb. (a rămîne mut), cf. amuți (după Pușcariu 1147 și REW 5786, din lat. *mūtῑre, în loc de mūtescĕre, cf. prov. mudir); muțește, adv. (ca muții; prin semne); muțeală (var. muție, muțenie), s. f. (calitatea de a fi mut); mutism, din fr. mutisme. – Din rom. provin bg. mut (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. mutien (Miklosich, Bg., 127), mag. muta (Edelspacher 19) și ngr. μοῦτος (Murnu, Lehnw., 33). adjectivmut

mut, muți s. m. (peior.) om lipsit de personalitate. adjectivmut

mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte adjectivmut

mut a. 1. care nu poate vorbi: de obiceiu cineva e mut, fiindcă e surd; 2. care nu vrea să vorbească: orice i-ai face, el va rămânea mut; 3. care nu se pronunță: vocale mute. [Lat. MUTUS. ║ m. cel ce nu poate vorbi. adjectivmut

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. adjectivmut

mutu s. invar. (intl., înv.) lacăt; ușă încuiată. adjectivmutu

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului. adjectivundeadusmutu

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba. adjectivaidaîncapluichelu

a râde ca muta la înghețată expr. (d. femei) a practica felația. adjectivarâdecamutalaînghețată

muț, a -á, V. amuț. temporarmuț

mută, mute s. f. (peior.) femeie proastă, nătângă. temporarmută

amúț și (vest) sumúț, a v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți. temporaramuț

2) mut, a v. tr. (lat. mutare, din *movitare, frecŭentativ d. mŏvére, a mișca; it. mutare, pv. cat. sp. pg. mudar, fr. muer. V. strămut, mobil, moțiune). Schimb: a-țĭ muta gîndu. Strămut, duc în alt loc: mut un pat în altă cameră. V. refl. Îmĭ schimb domiciliu: ce te tot muțĭ, ca Țiganu cu șatra? Iron. A muta cuĭva fălcile, a-l lovi în fălcĭ. verb tranzitivmut

mutá (mutát,át), vb.1. A deplasa, a mișca din loc. – 2. A schimba casa de locuit. – 3. A schimba destinația, a primi numire în alt loc. – 4. (Refl.) A se întoarce, a schimba poziția. – Mr. mut, mutare, megl. mut, mutari. Lat. mūtāre (Pușcariu 1145; Candrea-Dens., 1192; REW 5785), cf. it. mutare, prov., cat., sp., port. mudar, fr. muer.Der. mutăcios, adj. (variabil, schimbător); mutat, s. n. (schimbare de domiciliu; înv., locuință, ședere); mutătoare, s. f. (împărăteasă, Byronia dioica); mutător, adj. (schimbător); strămuta, vb. (a transporta în alt loc, a schimba locul, a deplasa; a schimba; a transpune), cu pref. stră- (după Candrea, din lat. vulg. *extramūtāre, în loc de transmūtare); nestrămutat, adj. (neclintit). verb tranzitivmuta

muta, mut v. t. (intl.) a ucide, a omorî. verb tranzitivmuta

mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă verb tranzitivmuta

mutà v. 1. a schimba: își mută gândul PANN; 2. a (se) transporta dintr´un loc într’altul: a muta scaunele, s´a mutat dela noi. [Lat. MUTARE]. verb tranzitivmutà

MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. verb tranzitivmuta

a-i muta (cuiva) nasul din loc expr. (iron.) a răspândi un miros greu, a duhni, a puți. verb tranzitivaimuta

*permút, a v. tr. (lat. permúto, -áre. M. mut). Mut un funcționar (transfer), o instituțiune dintr´un oraș într´altu: el a fost permutat, acest regiment e permutat în capitală. V. refl. Fac să fiŭ permutat: el s´a permutat. verb tranzitivpermut

mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici! verb tranzitivmutățicurul

a muta lemnele expr. a juca șah. verb tranzitivamutalemnele

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluimuta

muta  temporar infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)muta mutare mutat mutând singular plural
mutând mutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mut (să)mut mutam mutai mutasem
a II-a (tu) muți (să)muți mutai mutași mutaseși
a III-a (el, ea) mu (să)mutai muta mută mutase
plural I (noi) mutăm (să)mutăm mutam mutarăm mutaserăm
a II-a (voi) mutați (să)mutați mutați mutarăți mutaserăți
a III-a (ei, ele) mu (să)mute mutau muta mutaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z