mustrare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemustrare
- Vezi aici mai multe rimemustrare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumu
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumus
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
MUSTRARE perdaf, probozeală, săpuneală, scărmăneală, șmotru. substantiv femininmustrare
mustráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a mustra, imputare severă, reprimandă. Mustrare de cuget, remușcare, mare căință p. o faptă rea. substantiv femininmustrare
mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri substantiv femininmustrare
MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra. substantiv femininmustrare
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră verb tranzitivmustra
mustrá (mústru, át), vb. – A certa, a dojeni, a admonesta. Lat. monstrāre (Pușcariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665), cf. it. mostrare, cat., sp., port. mostrar. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 183. – Der. mustrător, adj. (reprobativ). verb tranzitivmustra
mústru și mustréz, a -á v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V. monstru, monitor, monetă [!], mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V. mogorogesc, ocărăsc. verb tranzitivmustru
mustrá, vb. refl. – A se lua la întrecere (Papahagi 1925; D. Pop 1970). A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea 1906: 436). – Lat. monstrare (DEX, DER). verb tranzitivmustra
mustrà v. a certa cu vorbe aspre, a imputa cu severitate. [Lat. MONSTRARE, a arăta: restrâns românește la a arăta greșeli, abateri, de unde sensul modern]. verb tranzitivmustrà
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. verb tranzitivmustra
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimustrare
| mustrare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | mustrare | mustrarea |
| plural | mustrări | mustrările | |
| genitiv-dativ | singular | mustrări | mustrării |
| plural | mustrări | mustrărilor | |