MUR s.m. (Liv.) Zid. [< lat. murus, cf. fr. mur, it. muro]. substantiv masculinmur
mur s. m., pl. muri substantiv masculinmur
mur m. 1. arbust cu trunchiu spinos și cu fructe negre (Rubus fructicosus); 2. Tr. Bot. dud. [Lat. MORUS]. substantiv masculinmur
mur m. zid (latinism): sub învechitul mur EM. substantiv masculinmur
MUR2, muri, s. m. (Înv.) Zid. – Din lat. murus. substantiv masculinmur
mur (múri), s. m. – Rug și fruct al arbuștilor din specia Rubus. – Mr. mur. Lat. mōrus (Pușcariu 1132; Candrea-Dens., 1173; Mușlea, Dacor., V, 619 și VIII, 212; REW 5696a), cf. it. moro. Rezultatul u ‹ o n-a fost explicat satisfăcător; der. din gr. ionic μοῦρον (Diculescu, Elementele, 481) sau din ngr. μουριά (Roesler 573) nu e probabilă. – Der. mură, s. f. (fructul murului), mr. (a)mură, cf., it., prov., cat., sp., port. mora, fr. mûre (REW 5696); muret (var. muriș), s. n. (tufiș de muri). Din rom. provin mag. múr (Edelspacher 19) și țig. sp. muri „frag” (Besses 111). substantiv masculinmur
mur (múri), s. m. – Perete, zid (de apărare). – Mr. mur. Lat. murus (sec. XIX), cultism din epoca romantică. Este cuvînt moștenit în mr. substantiv masculinmur
1) mur m. (lat. môrus, mur; it. moro). Un copăcel spinos rozaceŭ care face niște fructe compuse în formă de bace și care seamănă cu smeura, dar în loc să fie roșiĭ, îs albastre închis aproape negre (rubus fruticosus); o varietate de mur se numește și rug (rubus caesius). substantiv masculinmur
mur, muri, mururi, s.m. – Zid de piatră; soclul caselor tradiționale din Maramureș alcătuit din bolovani de carieră sau din bolovani de râu (Dăncuș 1986: 101). Temelia casei, zidul de sub casă. – Lat. murus „zid de piatră sau cărămidă, din sistemul de apărare al unui fort sau oraș„. substantiv masculinmur
MUR1, muri, s. m. Nume dat mai multor specii de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbele și cu fructele comestibile (Rubus). – Lat. morus. substantiv masculinmur
1) mor, a murí v. intr. (lat. pop. *mŏrio, -íre, cl. mŏrior, mŏri; it. morire, pv. sp. morir, fr. mourir [pg. morrer]. – Mor, morĭ, moare, murim, murițĭ, mor; muream; muriĭ; să mor, să moară; murind. V. mort, moarte). Îmĭ daŭ sufletu, termin vĭața, nu maĭ trăĭesc: Ștefan cel Mare a murit la 1504. Fig. Sufer [!] mult, îs chinuit de: mor de foame, de frig, de frică. Mă sting (Fam.): focu a murit. Dispar, îs dat uĭtăriĭ: fapta bună nu moare. Mor de rîs, mă topesc de rîs, rîd de nu maĭ pot, leșin de rîs. A muri de urît, a te plictisi grozav. A muri după cineva saŭ ceva, a te prăpădi după, a-țĭ plăcea foarte mult, a ĭubi adînc. A trage să morĭ, a fi în agonia morțiĭ. De murit, foarte, grozav: era un frig de murit. verbmor
murí (-mort, murít), vb. – 1. A deceda, a se sfîrși din viață. – 2. A simți o pasiune vehementă. – 3. A se epuiza, a se extenua. – Mr. mor, murire, megl. mor, muriri, istr. mor. Lat. mǒrior, redus la o conjug. analogică *mǒrῑre (Pușcariu 1107; Candrea-Dens., 1174; REW 5681), cf. it. morire, prov., cat., sp. morir, fr. mourir. Cuvînt de uz general (ALR, I, 286). – Cf. mort, moarte, mortăciune, amorți. Der. muricios, adj. (înv., mortal); murind, s. m. (călugăr care îngrijește muribunzii), cuvînt neuzual, creat de Caragiale, după modelul fr. mourant; muribund, adj., din fr. moribond; muritor, s. m. (mortal, efemer); nemurire, s. f. (imortalitate); nemuritor, adj. (imortal); nemuri (var. înemuri), vb. (a imortaliza), neuzual, creație a scriitorilor romantici; nemuritorie, s. f. (înv., imortalitate). verbmuri
MURI a adormi, a ajunge la export / la salamet, a-i crește grădinița pe piept, a se curăța, a da colțul, a da în primire, a da ortul popii, a face macii roșii la colțul gurii, a face pneumonie, a-și frânge gâtul, a se îmbolnăvi de deces, a-l lua aghiuță / benga / dracul / mama dracului / naiba, a merge la export, a o mierli, a muri de pneumonie, el încins, glonțul rece, a se prăji la lumânare, a-l pupa măsa (pe cineva) rece, a se răci, a-i rămâne (cuiva) ciolanele / oasele undeva, a-l strânge Dumnezeu de pe pământ, a-i suna ceasul, a trece în lumea drepților, a-l vedea ăl-de-Sus, a vedea pe dracul / pe naiba. verbmuri
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră verbmuri
murì v. 1. a înceta din vieață: a murit; a muri de foame, a nu avea mijloace de traiu; 2. fig. a înceta de a exista: fapta bună nu moare; 3. a se stinge: ochii unchiașului clipiră ca o candelă ce moare OD.; 4. a se consuma: a muri de frică, de urît; 5. a se prăpădi de dragoste: moare după ea. [Lat. MORIRI]. verbmurì
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. verbmuri
să mori tu? expr. (vulg.) serios?, pe cuvânt de onoare? verbsămoritu
să moară Bibi / mama / ortu’ expr. (vulg.) folosită pentru a convinge un interlocutor de adevărul unei afirmații anterioare. verbsămoarăbibi
a muri cu zile expr. 1. a deceda în urma unei boli insuficient tratate. 2. a deceda în împrejurări neprevăzute. verbamuricuzile
a muri pe capete expr. v. a muri ca muștele. verbamuripecapete
a muri ca muștele expr. a muri în număr foarte mare. verbamuricamuștele
a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase. verbamuridepneumonie
încercarea moarte n-are: moare numai cine-ncearcă prov. (glum.) speranța moare ultima. verbîncercareamoartenare
a-i muri cuiva lăudătorii expr. 1. a fi plin de sine, a fi încântat / mândru de propria persoană. 2. a se lăuda întruna. verbaimuricuivalăudătorii
muri verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)muri | murire | murit | murind | singular | plural | ||
murind | muriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | mor | (să)mor | muream | murii | murisem | |
a II-a (tu) | mori | (să)mori | mureai | muriși | muriseși | ||
a III-a (el, ea) | moare | (să)mureai | murea | muri | murise | ||
plural | I (noi) | murim | (să)murim | muream | murirăm | muriserăm | |
a II-a (voi) | muriți | (să)muriți | mureați | murirăți | muriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | mor | (să)moară | mureau | muriră | muriseră |