munte definitie

Anzi (Munții) pl. sau Cordilierii Anzilor, imens lanț de munți în America de S. d’alungul coastei oceanului Pacific, pe o lungime de 7.500 km. substantiv masculinanzi

Incu (Muntele) m. pisc al Carpaților, lângă apa Cirimușului. substantiv masculinincu

Luna (Munții) f. lanț de munți în Africa, pe limitele Zanghebarului. substantiv masculinluna

Ciuc n. 1. (Munții), șir carpatic constituit dintr’o singură culme, la S. de Trotuș; 2. (Csik), județ în Transilvania, așezat pe stânga Oltului cu 140.000 loc.; 3. (Mercurea sau Szereda), capitala județului, pe valea Oltului: 6000 loc. substantiv masculinciuc

múnte (múnți), s. m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403). substantiv masculinmunte

múnte m. (lat. mons, mŏntis, munte; it. sp. pg. monte, vsp. muent, pv. fr. mont, cat. munt. V. mondir). Mare ridicătură de pămînt naturală, ca: Ceahlău, Omu ș. a. Pl. Șir de munțĭ, ca Alpiĭ, Carpațiĭ ș. a. Fig. Mare grămadă: munțĭ de grîŭ. Un om cît un munte, un om înalt și robust. Munte de pietate (it. monte di pietà: monte, „depozit”, și pietà, „milă”), așezămînt de împrumut pe amanet fără dobîndă supt [!] controlu statuluĭ p. a feri poporu de exploatarea cămătarilor. (Primu munte de pietate s´a înființat la Perugia, în Italia, la 1462, ĭar în Germania la Nürnberg în 1498). Prov. Munte cu munte se´ntîlnește, dar încă om cu om, e posibil să te maĭ întîlneștĭ cu cineva după maĭ mult timp. V. colnic, deal, dîmb, măgură. substantiv masculinmunte

múnte s. m., pl. munți substantiv masculinmunte

munte m. ridicătură mare de pământ (ce trece peste 300 metri): cel mai înalt munte al globului e Everest; 2. fig. grămadă mare: munte de zăpadă, de ghiață. [Lat. MONTEM]. substantiv masculinmunte

Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei. substantiv masculinblanc

Dorna f. 1. (Munții), porțiune a Carpaților Moldovei în jud. Suceava; 2. sat în jud. Suceava: 2200 loc. Ape minerale; 3. (Pasul), trecătoare deschisă de râul Bistrița, pune în comunicațiune Iașii cu orașul Bistrița din Ardeal; 4. (Vatra), localitate în Bucovina cu ape feruginoase. V. Șarul. substantiv masculindorna

Hangu (Muntele) m. 1. massiv între Bistrița și Bicaz, având în centru Ceahlăul; 2. sat în jud. Neamțu, lângă care e un izvor de ape minerale. substantiv masculinhangu

Hațeg (Hátzeg) n. 1. (Muntele) porțiune a Carpaților cu piscul Retezatul; 2. (Valea), șes frumos spre N. de muntele cu acelaș nume, udat de râul Streiu; 3. orășel ardelenesc pe Streiu: 2598 loc. (dintre cari 1996 români). substantiv masculinhațeg

Munte (St.) m. numele popular al Muntelui Athos. substantiv masculinmunte

Negri (Munții) pl. numiți Carpații centrali, vin din Galiția si Bucovina, despărțind basinul Siretului de al Prutului. substantiv masculinnegri

Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.). substantiv masculinsacru

Sebeș n. 1. (Muntele), ramură nordică a munților Sibiului, între Mureș, Olt si Sebeș; 2. afluent de-a stânga Mureșului; 3. (săsesc), oraș în jud. Alba,, situat pe râul Sebeș, numit de Unguri Százs-Sebes si de Sași Mühlbach, cu vinuri bune: 7500 loc. substantiv masculinsebeș

Sibiu n. 1. (Munții), lanț de munți ardeleni la E. de ai Paringului; 2. (Nagy-Szeben), județ în Transilvania cu 166.000 loc., în majoritate români; 3. cap. jud. Sibiu, numit de Unguri Szeben și de Sași Hermanstadt, situat pe ambele maluri ale râului Cibin; oraș înființat de Sași, reședința Mitropolitului român neunit: 35.000 loc. Academie juridică, Bibliotecă și colecțiune de antichități (Muzeul Brukkenthal). substantiv masculinsibiu

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. substantiv masculinmunte

Afiniș (Munții) m. o ramură a Biharului care se prelungește până la Cluj. substantiv masculinafiniș

Ceveni (Munții) pl. lanț de munți în centrul Franței. substantiv masculinceveni

Ceviot (Munții) pl. lanț de munți care separă Anglia de Scoția. Oi foarte căutate. substantiv masculinceviot

Neamțu m. 1. (Muntele), porțiune a Carpaților, desparte basinul Moldovei de al Bistriței; 2. gârliță, afluent al Moldovei; 3. județ așezat în partea de N.-V. a Moldovei: 169.000 loc. Cap. Piatra; 4. (Târgu-Neamțu), oraș în județul cu acelaș nume: 10.000 loc. Spital și fabrică de postav. substantiv masculinneamțu

Șandru (Muntele) m. pisc al Carpaților în jud. Bacău. substantiv masculinșandru

Sturul (Muntele) m. pisc al Carpaților, jud. Mehedinți. substantiv masculinsturul

Tarcău (Muntele) n. 1. massivul Carpaților din S. Moldovei: 2. pisc al Munților Apuseni, între Bistrița și Bicaz, la poalele cărora s’au dat lupte între Români și Unguri (1848—1849). Piscul Tarcăului e situat chiar pe fosta graniță dintre Moldova și Transilvania; 3. sat și carieră în jud. Neamțu cu o gresie cenușie foarte dură: 1700 loc. substantiv masculintarcău

Uriași (Munții) m. pl. sau Riesengebirge, massiv între Silezia și Boemia, din care pornește Elba. substantiv masculinuriași

la munte expr. (deț.) izolator; (în) secția restrictivă. substantiv masculinlamunte

păltiór m., (din *păltinĭor, ca gălbior, bătrîor, din *gălbinĭor, *bătrînĭor). Paltin mic. Un copăcel din familia pomușoareĭ numit și coacăz de munte (ribes petráeum). Face niște bace roșiĭ foarte acre și crește pin [!] locurile stîncoase, umede și umbroase ale pădurilor. substantiv masculinpăltior

Apalași (Munții) pl. V. Alegani. substantiv masculinapalași

Apenini pl. mare lanț de munți cari străbat Italia în toată lungimea ei: 1300 km. substantiv masculinapenini

Apuseni (Munții) pl. sau Munții Metalici, șir de munți ce se întind între Mureș și Arieș, coprinzând 5 județe ardelene. substantiv masculinapuseni

Aventin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice. Acolo se retraseră plebeii revoltați în contra patricienilor. substantiv masculinaventin

Balcani pl. numiți în antichitate Hemu, lanț de munți în Turcia, începe la E. de Sofia, desparte Bulgaria de Rumelia și sfârșește la capul Emineh, pe Marea Neagră (Balcanic). substantiv masculinbalcani

Făgăraș (Fógaras) n. 1. (Munții), porțiunea Carpaților ardeleni ce se întinde până la Olt, cu piscul uriaș Negoiul; 2. (Șesul), câmpie roditoare străbătută de Olt; 3. (Țara Oltului), od. ducat român în sec. XIII, azi județ în Ardeal: 93.000 loc.; 4. oraș în județul cu acelaș nume, așezat între Sibii și Brașov: 6500 loc. (Făgărășean). substantiv masculinfăgăraș

Giurgea (Muntele) f. culme în jud. Putna, despărțind apa Râmnicului de a Milcovului. substantiv masculingiurgea

Grenteș (Muntele) n. porțiune a Carpaților dela vama Bicazului până la S. de jud. Suceava. substantiv masculingrenteș

Palatin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice, la S. de Forul. substantiv masculinpalatin

Cantabri pl. 1. (Munții), partea Pirineilor spanioli, în Biscaya; 2. popor din vechea Spania, cari locuiau la S. de golful Gasconiei. substantiv masculincantabri

Gherghiu (Györgyö) m. Munții Gherghiului, massiv spre S.-V. de munții Bistriței, separă apele Bistricioarei de ale Mureșului. substantiv masculingherghiu

Comarnic (Muntele), n. 1. ramură a Carpaților, în jud. Argeș, separă basi nul Oltului de al Vedei; 2. sat la N. de Ploești: 6700 loc. Brânzeturi și cariere de argilă foarte bună pentru ciment. substantiv masculincomarnic

Metalici (Munții) pl. 1. V. Erzgebirge; 2. massiv la S. de Munții Apuseni, se desface în două șiruri: Trascăul și Zarandul. substantiv masculinmetalici

Quirinal (Muntele) n. una din cele 7 coline ale Romei antice, pe care se află astăzi palatul regelui Italiei. substantiv masculinquirinal

Capitoliu (Muntele) m. una din cele șapte coline ale Romei, care purta Capitoliul. substantiv masculincapitoliu

Iacobdeal n. (sau Muntele Carol I) 1. deal în Dobrogea pe lângă Dunăre; 2. carieră de granit de o calitate excelentă. substantiv masculiniacobdeal

Mehedinți pl. 1. (Munții), porțiune a Carpaților în jud. cu acelaș nume; 2. cel mai apusean județ al Munteniei, a cărui parte nordică e formată de massivul Carpaților: 295.000 loc. Cap. Turnu-Severin (Mehedințean). substantiv masculinmehedinți

Cordilieri (Munții) pl. V. Anzi. substantiv masculincordilieri

Cristianul (Muntele) m. ramură a munților Bucegi, care se prelungește până aproape de Brașov. substantiv masculincristianul

múnte-blóc s. m., pl. munți-blóc substantiv masculinmunte-bloc

cocóș-de-múnte (pasăre) s. m., pl. cocóși-de-múnte substantiv masculincocoșdemunte

cápră-de-múnte (capră sălbatică) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei-de-múnte; pl. cápre-de-múnte substantiv masculincaprădemunte

!rug-de-múnte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-múnte substantiv masculinrug-de-munte

Pădurea-Neagră (Munții) f. sau Schwarzwald, lanț de munți, lung de 200 km., în marele ducat de Baden și în Wurtemberg. substantiv masculinpădureaneagră

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte substantiv masculindrob-de-munte

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte substantiv masculinplop-de-munte

!rấia-múnților (plantă) s. f. art., g.-d. art. rấiei-múnților substantiv masculinrâia-munților

munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă pe amanete: munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. (= fr. mont de piété). substantiv masculinmuntedepietate

Vălenii-de-munte pl. orășel în jud. Prahova, cu o pozițiune frumoasă, pe apa Teleajenului: 4900 loc. Curs de vară pentru adulți. Țuică bună. substantiv masculinvăleniidemunte

găínă-de-múnte s. f., g.-d. art. găínii-de-múnte; pl. găíni-de-múnte substantiv masculingăină-de-munte

stațiune la munte expr. (deț.) izolator. substantiv masculinstațiunelamunte

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte substantiv masculinliliac-de-munte

!scorúș-de-múnte (plantă) s. m., pl. scorúși-de-múnte substantiv masculinscoruș-de-munte

!ștévie-de-múnte (plantă) (-vi-e-) s. f., art. ștévia-de-múnte (-vi-a-), g.-d. art. ștéviei-de-múnte; pl. ștévii-de-múnte, art. ștéviile-de-múnte (-vi-i-) substantiv masculinștevie-de-munte

curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m. substantiv masculincurechi-de-munte

!garoáfă-de-múnte s. f., g.-d. art. garoáfei-de-múnte; pl. garoáfe-de-múnte substantiv masculingaroafă-de-munte

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte substantiv masculinmunte-de-pietate

!garofíță-de-múnte s. f., g.-d. art. garofíței-de-múnte; pl. garofíțe-de-múnte substantiv masculingarofiță-de-munte

!micsándră-de-múnte (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-de-múnte; pl. micsándre-de-múnte substantiv masculinmicsandră-de-munte

!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte substantiv masculintrandafir-de-munte