mungiu definitie

mungíu (mungíi), s. m. – Lumînărar. Tc. munci (Șeineanu, III, 86; Lokotsch 1510), din per. mum „lumînare”. – Der. mungerie, s. f. (lumînărie). Sec. XIX, înv. substantiv masculinmungiu

mungíŭ m. (din mumgiŭ, turc. mumğu, d. mum, pers. mum, ceară. V. mumie). Vechĭ. Lumînărar (fabricant orĭ vînzător). V. Ĭorga, Negoț 177. substantiv masculinmungiŭ

mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii) substantiv masculinmungiu

MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu. substantiv masculinmungiu

mungerie f. Mold. fabrică de lumânări de seu. [Vechiu-rom. mungiu, lumânărar = turc. MUMDJY (din MUM, ceară, lumânare)]. substantiv masculinmungerie