muncitor definitie

muncitór, -oáre adj. Care muncește, harnic, activ. Subst. Lucrător, maĭ ales cu brațele. adjectiv muncitor

muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre adjectiv muncitor

muncitor a. și m. care muncește. adjectiv muncitor

MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. adjectiv muncitor