MULTIPLICÁRE s.f. Acțiunea de a multiplica și rezultatul ei; înmulțire; multiplicație. [< multiplica]. substantiv femininmultiplicare
multiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicắrii; pl. multiplicắri substantiv femininmultiplicare
MULTIPLICÁRE, multiplicări, s. f. Acțiunea de a (se) multiplica și rezultatul ei; înmulțire, sporire, reproducere, multiplicație. – V. multiplica. substantiv femininmultiplicare
*multiplicațiúne f. (lat. multiplicatio, -ónis). Acțiunea de a multiplica, înmulțire. – Și -áție și -áre. substantiv femininmultiplicațiune
*multíplic, a -á v. tr. (lat. multiplico, -áre). Înmulțesc. verb tranzitivmultiplic
MULTIPLICÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) înmulți; a (se) spori. 2. tr. A reproduce (ceva) în mai multe exemplare. [P.i. multíplic. / < lat. multiplicare, cf. fr. multiplier]. verb tranzitivmultiplica
MULTIPLICÁ vb. I. tr., refl. a (se) înmulți. II. tr. a reproduce (ceva) în mai multe exemplare. (< lat. multiplicare, fr. multiplier) verb tranzitivmultiplica
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică verb tranzitivmultiplica
multiplicà v. a înmulți. verb tranzitivmultiplicà
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. verb tranzitivmultiplica
multiplicare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | multiplicare | multiplicarea |
plural | multiplicări | multiplicările | |
genitiv-dativ | singular | multiplicări | multiplicării |
plural | multiplicări | multiplicărilor |