MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. substantiv masculinmugur
mugure m. prima desvoltare a plantelor spre a scoate flori, frunze: pomii sunt plini de muguri. [Albanez MUGULĬ]. substantiv masculinmugure
MÚGURE s. m. v. mugur. substantiv masculinmugure
MUGURÁ vb. I v. muguri. verbmugura
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur. verbmuguri
mugure substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mugure | mugurele |
plural | muguri | mugurii | |
genitiv-dativ | singular | mugure | mugurelui |
plural | muguri | mugurilor |