MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi. adjectivmucezit
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă verbmucezi
mucezì v. a se face muced. verbmucezì
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. verbmucezi
mucezésc v. intr. (d. muced). Mucegăesc, devin muced. verbmucezesc
mucezit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | mucezit | mucezitul | mucezită | mucezita |
plural | muceziți | muceziții | mucezite | mucezitele | |
genitiv-dativ | singular | mucezit | mucezitului | mucezite | mucezitei |
plural | muceziți | muceziților | mucezite | mucezitelor |