moțát, -ă adj. (d. moț). Cu moț: cĭocîrlanu e moțat. Fig. Pretențios, îngînfat [!], obraznic. A te crede maĭ moțat de cît [!] alțiĭ, a te crede maĭ breaz, superior. adjectivmoțat
moțat a. 1. cu moț în frunte: pasăre moțată: 2. fig. îndrăzneț, pretențios: vrei să te arăți mai moțat? adjectivmoțat
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț1 (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța. adjectivmoțat
zambílă-moțátă (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. zambílei-moțáte; pl. zambíle-moțáte adjectivzambilă-moțată
moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză verb tranzitivmoța
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul1 (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț1. verb tranzitivmoța
moțat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | moțat | moțatul | moțată | moțata |
plural | moțați | moțații | moțate | moțatele | |
genitiv-dativ | singular | moțat | moțatului | moțate | moțatei |
plural | moțați | moțaților | moțate | moțatelor |