moștean definitie

moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s´a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon. substantiv masculinmoștean

moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. – (înv.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi 1925). – Din moș + -tean. substantiv masculinmoștean

moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi substantiv masculinmoștean

moștean a. și m. 1. moștenitor: s’a îndurat a le da un moștean al împărăției ISP.; 2. moșnean, om de țară. [Cf. albanez MOȘATAR]. substantiv masculinmoștean

MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean. substantiv masculinmoștean