reduceri si promotii 2018
Definitie mormânt - ce inseamna mormânt - Dex Online

mormânt definitie

mormấnt s. n. (s. m.), pl. morminte / mormânturi (morminți) substantiv masculin mormânt

mormấnt s. n., pl. mormínte substantiv masculin mormânt

mormî́nt n., pl. inte și (maĭ vechĭ) înturĭ (din *monmînt [ca lat. carmen, poezie, din *canmen], d. lat. pop. monĭmentum și molĭmentum, cl. monumentum, monument și mormînt, infl. de mor 1; log. munimentu, mormînt, sic. mulimentu, monument). Locu unde e îngropat cineva (indiferent dacă are monument orĭ nu). Fig. Loc întunecat și trist: această cameră e un mormînt. Moarte, loc de peire [!]: acolo șĭ-a găsit mormîntu. Pînă la mormînt, pînă la moarte. Sfîntu mormînt, mormîntu luĭ Iisus. – Pl. m. mormințĭ în Olt. substantiv masculin mormînt

mormînt (-mínte), s. n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. Lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Pușcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s. n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s. f. (îngropăciune; Arg., plictiseală). substantiv masculin mormînt

mormânt n. 1. monument ridicat în onoarea unui mort chiar în locul unde a fost înmormântat; sfântul Mormânt, locul unde Isus a fost înmormântat; 2. fig. moarte: a rămânea credincios până la mormânt; 3. loc întunecat și trist. [Lat. MONUMENTUM, monument funerar (vulgar = SEPULCRUM]. substantiv masculin mormânt

MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum. substantiv masculin mormânt

Sfấntul Mormấnt s. propriu n. substantiv masculin sfântulmormânt

tăcut ca mormântul / ca un pește expr. 1. tăcut, taciturn, rezervat. 2. discret, secretos. substantiv masculin tăcutcamormântul

te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă. substantiv masculin teamzăritprintremorminte

mormînt (-mínte), s. n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. Lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Pușcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau și prin încrucișare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s. n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s. f. (îngropăciune; Arg., plictiseală). substantiv neutru mormînt

mormấnt s. n. (s. m.), pl. morminte / mormânturi (morminți) substantiv neutru mormânt

mormấnt s. n., pl. mormínte substantiv neutru mormânt

mormî́nt n., pl. inte și (maĭ vechĭ) înturĭ (din *monmînt [ca lat. carmen, poezie, din *canmen], d. lat. pop. monĭmentum și molĭmentum, cl. monumentum, monument și mormînt, infl. de mor 1; log. munimentu, mormînt, sic. mulimentu, monument). Locu unde e îngropat cineva (indiferent dacă are monument orĭ nu). Fig. Loc întunecat și trist: această cameră e un mormînt. Moarte, loc de peire [!]: acolo șĭ-a găsit mormîntu. Pînă la mormînt, pînă la moarte. Sfîntu mormînt, mormîntu luĭ Iisus. – Pl. m. mormințĭ în Olt. substantiv neutru mormînt

mormânt n. 1. monument ridicat în onoarea unui mort chiar în locul unde a fost înmormântat; sfântul Mormânt, locul unde Isus a fost înmormântat; 2. fig. moarte: a rămânea credincios până la mormânt; 3. loc întunecat și trist. [Lat. MONUMENTUM, monument funerar (vulgar = SEPULCRUM]. substantiv neutru mormânt

MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum. substantiv neutru mormânt

Sfấntul Mormấnt s. propriu n. substantiv neutru sfântulmormânt

tăcut ca mormântul / ca un pește expr. 1. tăcut, taciturn, rezervat. 2. discret, secretos. substantiv neutru tăcutcamormântul

te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă. substantiv neutru teamzăritprintremorminte

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului mormânt

mormânt   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mormânt mormântul
plural morminți morminții
genitiv-dativ singular mormânt mormântului
plural morminți morminților
mormânt   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mormânt mormântul
plural morminți morminții
genitiv-dativ singular mormânt mormântului
plural morminți morminților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z