morcov definitie

mórcov (mórcovi), s. m. – Carotă (Daucus carota). Bg., rus. morkov (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Tiktin; Conev 48). – Der. morcoveancă, s. f. (plantă, Pleurospermum austriacum); morcoviu, adj. (roșu portocaliu). substantiv masculinmorcov

morcov, morcovi s. m. 1. teamă, frică, spaimă. 2. supărare. 3. bornă kilometrică. 4. penis. substantiv masculinmorcov

mórcov m. (bg. rut. mórkov, rus. morkóv, pol. marchew, litv. morkas, ung. murok, morkony, merköce, d. vgerm. morahá, morehá, morha, ngerm. möhre). O plantă umbeliferă a căreĭ rădăcină (roșie, cărămizie, cărnoasă, în formă de con foarte lung) e o excelentă legumă (dáucus caróta). V. pătrunjel, păstîrnac. substantiv masculinmorcov

mórcov s. m., pl. mórcovi substantiv masculinmorcov

morcov m. plantă culinară a cării rădăcină cărnoasă constitue o excelentă legumă (Daucus carota). [Bulg. MORKOV]. substantiv masculinmorcov

MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov. substantiv masculinmorcov

a-i intra (cuiva) un morcov / morcovul expr. a avea emoții; a-i fi frică. substantiv masculinaiintra

a avea un morcov / morcovi expr. 1. a-i fi frică. 2. a avea emoții. 3. a fi supărat. substantiv masculinaaveaunmorcov