MONOLINGVÍSM s.n. (Rar) Întrebuințare a unei singure limbi (cea maternă) de către același individ sau același grup social. [Var. monolinguism s.n. / cf. fr. monolinguisme]. substantiv neutrumonolingvism
MONOLINGVÍSM s. n. Folosire a unei singure limbi (cea maternă) de către același individ sau același grup social. – Din fr. monolinguisme. substantiv neutrumonolingvism
monolingvism substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | monolingvism | monolingvismul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | monolingvism | monolingvismului |
plural | — | — |