monarhie definitie

MONARHÍE s.f. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. V. regat. ♦ Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Gen. -iei. / < lat., gr. monarchia < gr. monos – singur, arche – conducere]. substantiv femininmonarhie

*monarhíe f. (vgr. monarhia). Guvernu uneĭ țărĭ conduse de un monarh. Țară guvernată de un monarh: România e o monarhie. Monarhie absolută, aceĭa în care suveranu nu poate fi controlat de nimenea [!]. Monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și parlament. substantiv femininmonarhie

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile substantiv femininmonarhie

monarhie f. 1. guvernul unui Stat condus de un singur cap; 2. Stat guvernat de un monarh; monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și corpurile legiuitoare, ca în România; monarhie absolută, în care suveranul e stăpân fără control, cum era în Rusia. substantiv femininmonarhie

MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie. substantiv femininmonarhie