mocni definitie

mocní (mocnésc, mocnít), vb. – 1. (Mold.) A se uda, a se muia, a se umezi. – 2. (Despre foc, jar) A arde înăbușit. – 3. (Despre idei, sentimente) A rămîne ascunse. – 4. A cădea pe gînduri, a medita. – 5. A tăcea, a nu se manifesta. Sl. moknąti „a se uda” (Candrea; Scriban). Der. din sl. mlŭknąti, cf. mîlc (Cihac, II, 200) e mai puțin probabilă. verb mocni

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă verb mocni

mocnì v. 1. a ședea lângă foc; 2. a rămânea într’un loc: destul am mocănit la țară AL.; 3. a nu arde sau a arde încet: pe cetate negură de fum mocnește; 4. a sta tăcut: țăranul își arde luleaua și mocnește într’însul CR. [Serb. MUKNITI, a amuți]. verb mocnì

MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”. verb mocni

mocnésc v. intr. (vsl. moknonti, a fi ud, močiti, a uda. V. mocirlă). Ard cu greŭ (ca lemnele ude) saŭ ard înfundat supt [!] cenușă: focu mocnea în sobă. Fig. Staŭ tăcut, clocesc, nu mă manifest: baba cu motanu mocnea lîngă sobă, anĭ întregĭ a mocnit pînă s´a răzbunat, răscoala mocnește în plebe. verb mocnesc

a mocni sămânța (în cineva) expr. (er.) a avea poftă să facă dragoste (cu cineva). verb amocnisămânța