MOC s. m. v. moacă. substantiv masculinmoc
MOÁCĂ, moace, s. f. 1. (Pop.) Bâtă lungă și groasă cu măciulie la un capăt; măciucă. 2. (Arg.) Cap; figură. ◊ Expr. (Fam.) A o lua la moacă = a primi o bătaie zdravănă. 3. (Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneșă. 4. (Iht.; reg.) Zglăvoacă. [Var.: moc s. m.] – Et. nec. substantiv masculinmoacă
MOCÍ, mocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A schilodi, a zdrobi. – Comp. bg. măča. verb tranzitivmoci
moci verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)moci | mocire | mocit | mocind | singular | plural | ||
mocind | mociți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | mocesc | (să)mocesc | moceam | mocii | mocisem | |
a II-a (tu) | mocești | (să)mocești | moceai | mociși | mociseși | ||
a III-a (el, ea) | mocește | (să)moceai | mocea | moci | mocise | ||
plural | I (noi) | mocim | (să)mocim | moceam | mocirăm | mociserăm | |
a II-a (voi) | mociți | (să)mociți | moceați | mocirăți | mociserăți | ||
a III-a (ei, ele) | mocesc | (să)mocească | moceau | mociră | mociseră |