moștenít, -ă adj. Obținut pin [!] moștenire. Congenital. adjectiv moștenit
moștenit a. rămas prin moștenire. adjectiv moștenit
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni. adjectiv moștenit
moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă verb tranzitiv moșteni
moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea. verb tranzitiv moștenì
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean. verb tranzitiv moșteni
2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin [!] moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală. verb tranzitiv moștenesc
| moștenit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | moștenit | moștenitul | moștenită | moștenita |
| plural | moșteniți | moșteniții | moștenite | moștenitele | |
| genitiv-dativ | singular | moștenit | moștenitului | moștenite | moștenitei |
| plural | moșteniți | moșteniților | moștenite | moștenitelor | |