moșteni definitie
moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s´a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon. substantiv masculin moștean
moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. – (înv.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi 1925). – Din moș + -tean. substantiv masculin moștean
moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi substantiv masculin moștean
moștean a. și m. 1. moștenitor: s’a îndurat a le da un moștean al împărăției ISP.; 2. moșnean, om de țară. [Cf. albanez MOȘATAR]. substantiv masculin moștean
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean. substantiv masculin moștean
moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă verb tranzitiv moșteni
moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea. verb tranzitiv moștenì
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean. verb tranzitiv moșteni
2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin [!] moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală. verb tranzitiv moștenesc
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului moșteni
| moșteni | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) moșteni | moștenire | moștenit | moștenind | singular | plural | ||
| moștenind | moșteniți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | moștenesc | (să) moștenesc | moșteneam | moștenii | moștenisem | |
| a II-a (tu) | moștenești | (să) moștenești | moșteneai | moșteniși | moșteniseși | ||
| a III-a (el, ea) | moștenește | (să) moșteneai | moștenea | moșteni | moștenise | ||
| plural | I (noi) | moștenim | (să) moștenim | moșteneam | moștenirăm | moșteniserăm | |
| a II-a (voi) | moșteniți | (să) moșteniți | moșteneați | moștenirăți | moșteniserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | moștenesc | (să) moștenească | moșteneau | moșteniră | moșteniseră | ||