mitui definitie

mituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 să mituiáscă verb tranzitivmitui

mituì v. a da mită, a cumpăra cu bani: a mitui pe judecători. verb tranzitivmituì

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui. verb tranzitivmitui

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă verb tranzitivmițui

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui. verb tranzitivmițui

A MITUI a atinge, a blătui, a da dreptul / duma / plicul / șpagă, a deschide ușa cu capul, a injecta, a mișca din urechi, a pune (cuiva) lacătul, a sări cu dreptul, a sări la cap, a sfănțui, a șpăgui, a unge, a unge cu miere, a unge osia, a veni pe schiuri. verb tranzitivamitui

mituĭésc v. tr. (d. mită). Corup pin [!] mită: a mitui un funcționar. – În Ban. mitesc (sîrb. mititi). verb tranzitivmituĭesc

mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59). verb tranzitivmițuĭesc