mititel definitie

mititel, mititei s. m. 1. preparat culinar de forma unui cârnicior, făcut din carne tocată cu adaos de condimente și prăjit la grătar. 2. (er., glum.) penis. adjectivmititel

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s´a făcut micuțel, apoĭ, supt [!] infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a´ndemnat să vie [!]. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s´a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s´a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ). adjectivmititel

mititél¹ adj. m., pl. mititéi; f. mititícă/mititeá, pl. mititéle adjectivmititel

mititél² s. m., pl. mititéi adjectivmititel

mititel a. foarte mic. [Poate în loc de michitel (cf. puțin-t-el)]. ║ m. 1. fam. copilaș: câți mititei ai ? 2. necuratul (nume eufemistic): nu cumva să vă împingă Mititelul CR. 3. pl. cârnați mici fără piele fripți la grătar. adjectivmititel

MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuț. ◊ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în fața cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. 2. S. m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S. m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic. adjectivmititel

a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare. adjectivafilagros