mireásă f., pl. ese (d. mire. D. rom pop. ñireasă vine ung. nyirásza). Femeĭe în momentu cînd se căsătorește (în ainte [!] de nuntă i se zice logodnică, după nuntă femeĭe, nevastă, soață orĭ soție. Numaĭ pin [!] Trans. și Bucov. se zice mireasă îld. logodnică, după germ. braut, ceĭa ce e foarte urît). substantiv feminin mireasă
mireásă s. f., g.-d. art. mirései; pl. mirése substantiv feminin mireasă
MIREÁSĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă. substantiv feminin mireasă
a scoate mireasa expr. (provenită din tirul cu pușca la bâlci) a reuși, a câștiga; a i se împlini o dorință. substantiv feminin ascoatemireasa
mireasă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mireasă | mireasa |
plural | mirese | miresele | |
genitiv-dativ | singular | mirese | miresei |
plural | mirese | mireselor |