MIONÍ vb. IV v. mieuna. verbmioni
mĭéun (est) și mĭáun (vest) v. intr. (d. mĭaŭ; it. miaulare, fr. miauler; alb. mĭaulis, mĭaunis, ngr. mĭaunizo; rus. mĭaúkatĭ – Mĭeun, mĭeunĭ, mĭaună, în vest mĭaun, mĭaunĭ, mĭaună; să mĭeune. Cp. cu scheun). Fac „mĭaŭ”: pisica mĭaună de foame saŭ de durere, mĭeunam ca să înșel pisica. – În Serbia méun, a -í, în Ban. mionesc. V. mĭorlăĭ. verbmĭeun
MIEUNÁ, pers. 3 miáună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlăi. [Pr.: mie-u-. – Var.: mioní vb. IV] – Din miau. verbmieuna
mionésc, V. mĭaun. verbmionesc
mioni verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)mioni | mionire | mionit | mionind | singular | plural | ||
mionind | mioniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | mionesc | (să)mionesc | mioneam | mionii | mionisem | |
a II-a (tu) | mionești | (să)mioni | mioneai | mioniși | mioniseși | ||
a III-a (el, ea) | mione | (să)mioneai | mionea | mioni | mionise | ||
plural | I (noi) | mionim | (să)mionim | mioneam | mionirăm | mioniserăm | |
a II-a (voi) | mioniți | (să)mioniți | mioneați | mionirăți | mioniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | mionesc | (să)mionească | mioneau | mioniră | mioniseră |