minológhion n. fără pl. saŭ, (dacă se accentuĭază -ión) pl. oane (ngr. minológion, d. min [ngr. mén], lună, și -lógion ca în oro-logiŭ. V. mineĭ). Sinaxar. – Și menologiu (după pron. maĭ noŭă). substantiv neutruminologhion
MINOLÓGHION, minologhioane, s. n. Carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele și viețile sfinților, pe zile și pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion. substantiv neutruminologhion
minologhion substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | minologhion | minologhionul |
plural | minologhioane | minologhioanele | |
genitiv-dativ | singular | minologhion | minologhionului |
plural | minologhioane | minologhioanelor |