milostív, -ă adj. (vsl. milostivŭ). Milos, mizericordios, caritabil, filantrop, ĭertător, clement: boĭeru trebuĭe să fie milostiv. S. f. Potroacă, veninariță, o buruĭană. – Vechĭ milostívnic (vsl. milostivĭnŭ). adjectivmilostiv
MILOSTÍV, -Ă, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, îndurător; binevoitor, îngăduitor, iertător; p. ext. bun, blând. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninariță. – Din sl. milostivŭ. adjectivmilostiv
!milostiví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivéște, imperf. 3 sg. se milostiveá; conj. prez. 3 să se milostiveáscă verbmilostivi
milostivì v. 1. a compătimi foarte, a se îndura; 2. fam. a condescinde. verbmilostivì
MILOSTIVÍ, milostivesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de milă1, a i se face milă1 (de cineva); a se îndura, a se îndupleca; a se înduioșa. – Din milostiv. verbmilostivi
milostivésc (mă) v. refl. (d. milostiv). Mă îndur, binevoĭesc a ajuta, simt milă: a te milostivi de cineva, să ajuțĭ pe cineva. – În Olt. mă milesc (NPl. Ceaur, 71). V. înmiloșez. verbmilostivesc
milostivi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)milostivi | milostivire | milostivit | milostivind | singular | plural | ||
milostivind | milostiviți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | milostivesc | (să)milostivesc | milostiveam | milostivii | milostivisem | |
a II-a (tu) | milostivești | (să)milostivești | milostiveai | milostiviși | milostiviseși | ||
a III-a (el, ea) | milostivește | (să)milostiveai | milostivea | milostivi | milostivise | ||
plural | I (noi) | milostivim | (să)milostivim | milostiveam | milostivirăm | milostiviserăm | |
a II-a (voi) | milostiviți | (să)milostiviți | milostiveați | milostivirăți | milostiviserăți | ||
a III-a (ei, ele) | milostivesc | (să)milostivească | milostiveau | milostiviră | milostiviseră |