miaun definitie
miáun (rar) s. n., pl. miáune substantiv neutru miaun
MIÁUN, miaune, s. n. (Rar) Mieunat. [Pr.: mia-un] – Din mieuna (derivat regresiv). substantiv neutru miaun
mĭáun, a mĭeuná, V. mĭeun. verb mĭaun
mĭéun (est) și mĭáun (vest) v. intr. (d. mĭaŭ; it. miaulare, fr. miauler; alb. mĭaulis, mĭaunis, ngr. mĭaunizo; rus. mĭaúkatĭ – Mĭeun, mĭeunĭ, mĭaună, în vest mĭaun, mĭaunĭ, mĭaună; să mĭeune. Cp. cu scheun). Fac „mĭaŭ”: pisica mĭaună de foame saŭ de durere, mĭeunam ca să înșel pisica. – În Serbia méun, a -í, în Ban. mionesc. V. mĭorlăĭ. verb mĭeun
mieuná (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miáună; conj. prez. 3 să miáune verb mieuna
MIEUNÁ, pers. 3 miáună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlăi. [Pr.: mie-u-. – Var.: mioní vb. IV] – Din miau. verb mieuna
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului miaun
| miaun substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | miaun | miaunul |
| plural | miaune | miaunele | |
| genitiv-dativ | singular | miaun | miaunului |
| plural | miaune | miaunelor | |