metodă definitie

*metód n., pl. oade, și metódă saŭ (maĭ rar) metoádă f., pl. e (fr. méthode f., it. método, lat. méthodus f., d. vgr. méthodos f., d. metá, cu, și ῾odós, drum. V. epis-, ex-, peri- și sin-od). Sistemă, mers sistematic ca să ajungĭ la un scop: a proceda cu metodă. Mod de a lucra: fie-care cu metoda luĭ. Fil. Mers rațional al spirituluĭ p. a ajunge la descoperirea adevăruluĭ: Descartes a scris o măreață operă despre metodă. Metodă, carte cu elementele uneĭ științe saŭ arte: metodă de învățat o limbă, metodă de piano. substantiv femininmetod

METÓDĂ s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul cărora se predă o știință, o disciplină. ♦ Manual care conține principiile de învățare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii și ale societății. [< germ. Methode, fr. méthode, lat., gr. methodos < gr. meta – după, hodos – cale]. substantiv femininmetodă

metódă s. f., g.-d. art. metódei; pl. metóde substantiv femininmetodă

metodă f. 1. modul de a spune, de a face, de a instrui ceva după principii anumite și cu oarecare ordine: operă făcută cu metodă; 2. titlul unei cărți elementare: metodă de limba engleză; 3. apucături particulare: fiecare urmează după metoda sa. substantiv femininmetodă

METÓDĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii. [Var.: (înv.) metód s. n.] – Din fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode. substantiv femininmetodă