metal definitie

METÁL s.n. 1. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, ductil și maleabil, de obicei solid la temperatura obișnuită. 2. Aliaj al unor metale (1). [Pl. -le, -luri. / cf. fr. métal, germ. Metall < lat. metallun]. substantiv neutrumetal

*metál n., pl. e, rar urĭ (lat. metallum, d. vgr. métallon. V. medalie). Chim. Corp simplu dotat cu o strălucire particulară numită luciŭ metalic, în general bun conductor de căldură și de electricitate și care posedă, pe lîngă asta, proprietatea de a da, combinîndu-se cu oxigenu, cel puțin un acid bazic: feru [!] e metalu cel maĭ útil. – Toate metalele-s solide la temperatura ordinară, afară de mercur, care e lichid, și de idrogen [!], care e gazos. Principalele sînt: auru, argintu, platina, mercuru, cupru, aluminiu, feru, staniu, plumbu, zincu ș. a. substantiv neutrumetal

metal n. corp simplu, lucitor, bun conducător de căldură și de electricitate. substantiv neutrumetal

metál s. n., pl. metále substantiv neutrumetal

METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. substantiv neutrumetal