METAFÍZIC, -Ă adj. Referitor la metafizică. [Cf. fr. métaphysique]. adjectivmetafizic
*metafízic, -ă adj. (mlat. metaphýsicus, d. metaphýsica, știința metafiziciĭ, numită așa fiind-că, în operele luĭ Aristotele e tratată după fizică, vgr. metà tà physiká. V. fizic). Relativ la știința metafiziciĭ, transcendental: probe metafizice de existența luĭ Dumnezeŭ. Fig. Prea abstract: raționament metafizic. Cel ce știe metafizica. Leibniz era un admirabil metafizic. S. f. Acea parte a filosofiiĭ care se ocupă de cauzele primordiale ale lucrurilor, de primele principiĭ ale noțiunilor noastre, de lucrurĭ maĭ pe sus de natura omuluĭ: metafizica luĭ Aristotele. Teorie generală și abstractă: metafizica vorbiriĭ. Abuz de abstracțiunĭ, de subtilitățĭ: e prea multă metafizică în cartea asta. Adv. În mod metafizic: a vorbi metafizic. adjectivmetafizic
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. m., adj. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1). – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. adjectivmetafizic
metafizic a. 1. ce ține de metafizică; 2. fig. prea abstract. ║ m. cel ce studiază metafizica. adjectivmetafizic
metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice adjectivmetafizic
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d’Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique. adjectivmetafizic
metafizic adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | metafizic | metafizicul | metafizică | metafizica |
plural | metafizici | metafizicii | metafizice | metafizicele | |
genitiv-dativ | singular | metafizic | metafizicului | metafizice | metafizicei |
plural | metafizici | metafizicilor | metafizice | metafizicelor |