METACÁRP s.n. Scheletul părții de mijloc a mâinii, compus din cinci oase așezate în formă de raze. [< fr. métacarpe, cf. gr. metakarpion]. substantiv neutrumetacarp
*metacárp n., pl. urĭ (vgr. metakárpion, d. metá, după, și karpós, carp. V. meta-tars. Anat. Cele cincĭ oase paralele care formează palma, între degete și carp. substantiv neutrumetacarp
metacárp s. n., pl. metacárpuri substantiv neutrumetacarp
METACÁRP, metacarpuri, s. n. Parte din scheletul mâinii cuprinsă între carp și falange, formată din cinci oase dispuse radiar; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale. – Din fr. métacarpe. substantiv neutrumetacarp
metacarp substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | metacarp | metacarpul |
plural | metacarpuri | metacarpurile | |
genitiv-dativ | singular | metacarp | metacarpului |
plural | metacarpuri | metacarpurilor |